Povesti scurte pentru copii – Cele mai frumoase povesti pentru copii

Povestile scurte pentru copii sunt o modalitate minunata de a le imbunatati imaginatia, de a-i invata despre lumea din jurul lor si de a-i invata lectii importante de viata intr-un mod distractiv si accesibil.

Acestea sunt povesti care au un numar limitat de caractere si se concentreaza pe un personaj sau pe o situatie care este rezolvata in mod satisfacator intr-un timp relativ scurt.

Povesti scurte pentru copii

Povestile scurte pentru copii sunt potrivite pentru copiii de toate varstele, de la copiii mici care abia invata sa citeasca la copiii mai mari care vor sa invete mai multe despre lumea din jurul lor. Aceste povesti sunt de obicei scrise intr-un limbaj simplu, usor de inteles si includ imagini colorate, ilustratii sau chiar desene in creion care sa-i ajute pe copii sa-si imagineze actiunea.

Unele dintre cele mai populare povesti scurte pentru copii sunt cele care au un final fericit si ii invata pe copii despre valoarea muncii si a incercarilor. Aceste povesti pot sa-i invete pe copii despre incredere in sine si despre importanta de a nu renunta niciodata la visele lor.

Alte povesti scurte pentru copii se concentreaza pe invatarea lectiilor de viata importante, cum ar fi respectul, toleranta si empatia. Aceste povesti sunt o modalitate excelenta de a le arata copiilor cum sa se comporte si sa se poarte cu altii, indiferent de diferentele lor.

In general, aceste povesti pentru copii scurte sunt o modalitate minunata de a-i invata pe copii despre lumea din jurul lor si de a-i ajuta sa se dezvolte in adulti buni si intelepti. Ele ii invata pe copii sa fie curiosi si sa exploreze lumea din jurul lor, precum si sa se poarte cu respect si empatie fata de ceilalti oameni din viata lor.

Povesti scurte cu morala pentru copii

Povestile scurte cu morala pentru copii sunt o modalitate excelenta de a-i invata pe copii valorile si etica morala prin intermediul unei povesti sau a unor fabule. Aceste povesti pot fi distractive si captivante, dar si educative si pot fi folosite pentru a-i ajuta pe copii sa inteleaga cum sa ia decizii bune si sa se comporte in mod corespunzator in diferite situatii.

Iata cateva povesti scurte pentru copii cu morala:

Povestea broastei si a scorpionului
Broasca si scorpionul ajung sa treaca un rau impreuna, dar la jumatatea drumului, scorpionul incepe sa o intepe si broasca isi da seama ca va muri. Cand broasca il intreaba de ce a facut acest lucru, scorpionul raspunde ca nu a putut sa se opreasca si ca este in natura lui sa intepe.
Morala: Uneori oamenii fac lucruri rautacioase din natura lor, nu din cauza ta.

Povestea lupului si a mieilor
Lupul a cautat sa prinda mieii, dar acestia au gasit o modalitate de a se apara. In final, lupul isi pierde viata.
Morala: E important sa fii pregatit si sa gasesti modalitati de a te apara atunci cand esti in pericol.

Povestea copacului si a baiatului
Baiatul se joaca in fiecare zi sub un copac mare si frumos, dar apoi incepe sa taie ramurile copacului si sa-l raneasca. Dupa ce copacul isi pierde toate ramurile, baiatul il paraseste.
Morala: E important sa fii recunoscator si sa pretuiesti lucrurile din jurul tau si sa ai grija de ele.

Povestea leului si a soarecelui
Un leu a fost salvat de un soarece mic si l-a ajutat in schimb sa scape dintr-o capcana.
Morala: Fiecare fiinta conteaza si putem fi ajutati de oricine in orice moment.

Gaina cu oua de aur
Gaina cu oua de aur a lui Esop, care a fost un sclav si povestitor care a trait in Grecia antica, ne zice povestea unui taran si a sotiei sale care traiau fericiti datorita unei gaini pe care o detineau si care in fiecare zi facea cate un ou de aur. Dar cei doi, cumva nemultumiti, le trecura prin gand ca gaina avea mai multe oua ascunse in burta ei. Astfel, intr-o zi au taiat-o si mare le-a fost surpriza cand au vazut ca nu era nimic in interior ei, decat maruntaie. Si uite asa, au pierdut mica avere pe care gaina magica le-o oferea zilnic.
Morala este urmatoarea: bucura-te de fiecare clipa frumoasa si reala a fiecarei zile, fara sa incerci sa-ti schimbi viata peste noapte, intr-o singura si negandita zi.

Acestea sunt doar cateva exemple de povesti scurte cu morala pentru copii. Invatarea prin intermediul povestilor este o modalitate distractiva si eficienta de a-i ajuta pe copii sa inteleaga cum sa ia decizii bune si sa se comporte in mod corespunzator in diferite situatii.

Povesti scurte pentru copii de citit

Mai jos, KidsZone va prezinta doua dintre cele mai iubite povesti scurte pentru copii, de citit:

Povestea lui Tom Degetel
Se spune ca un taietor de lemne sarac avea sapte fii. Cel din urma nu era mai mare de un deget, motiv pentru care i se spunea “Degetel”. Copiii radeau de el pentru ca nu crestea mai deloc. Cand Degetel implinise 7 ani, a izbucnit o foamete mare prin partile acelea, parintii hotarandu-sa sa-si paraseasca copiii ducandu-i in padure si lasandu-i acolo singuri. Cum Degetel a auzit planul parintilor lui, pe drumul care ducea in padure, el presara pietricele pentru a gasi drumul inapoi spre casa.
Copiii au ramas in padure, dar Degetel i-a dus pe toti inapoi acasa. Intre timp, Ecus, un bogatas trimitea bani familiei pentru hrana. Parintii s-au bucurat nespus la intoarcerea copiilor, dar cand se terminara banii, ei au cazut iar in amaraciune. Din nou planuiesc sa-si duca copiii in padure, iar Degetel de data aceasta presara firimituri de paine pe tot drumul. Pasarile au mancat tot ce-a lasat Degetel pe drum, iar copiii se ratacesc prin padurea mare si ajung in casa unui capcaun care avea sapte fete. Capcaunul avea o sotie miloasa care le dadu de mancare si-i baga sub pat, dar acesta simti miros de om si descoperi copiii infricosati. Femeia reusi sa-l induplece pe urias sa nu manance copiii asa repede, ci sa-i puna la ingrasat inainte pentru ca erau foarte slabi.
Capcaunul ii spuse sotiei sa ii pregateasca pentru a doua zi ca o sa vina cu prietenii lui si o sa-i manance. In acea noaptea, Degetel schimba caciulile fratilor cu coroanele de aur ale fiicelor capcaunului. Capcaunul ajunge acasa pe intuneric, baut si taie gatul fiicelor, iar Degetel isi trezeste fratii mai mici si fug cu totii. Dimineata cand se trezeste, capcaunul vede ca lipsesc copiii si porneste dupa ei cu cizmele sale fermecate care faceau un pas cat 20, dar acesta oboseste pe drum si adoarme pe stanca sub care stateau ascunsi copiii. Degetel se strecoara in cizma uriasului si ajunge din nou la casa capcaunului de unde ii fura cizmele si tot aurul. Apoi pleca impreuna cu fratii lui spre casa parintilor lor unde acestia i-au primit fericiti. Astfel, familia s-a imbogatit si nu au mai avut niciodata probleme cu mancarea, traind cu totii in indestulare.

Povestea lui Oliver, baiatul educat si foarte intelept
Era odata un baietel pe nume Oliver care se plimba impreuna cu mama lui intr-un parc. Cum parcul nu  se afla intr-o zona foarte populata, la acea ora nu erau multi parinti cu ai lor copii la plimbare sau la joaca. Chiar si asa, Oliver si mama lui au ales sa petreaca macar o ora intr-o zona din parc unde era multa verdeata, pomi si, desigur, un loc minunat in care putea sa se joace nestingherit.
La un moment dat, in parc apare o prietena de-a mamei sale, iar ele incepura sa-si destainuie una celeilalte grijile de peste zi. In acest timp Oliver se juca cu alti copii, dar se indeparta cam mult de mama sa, dar si de copii cu care era la joaca, pentru ca unul dintre ei aruncase mingea prea departe de locul de joaca.
De undeva, de pe o alee din parc apare un barbat. Se apropie de copiii din parc, in special de Oliver care era mai aproape de el, si incerca sa intre in vorba cu el, dar baietelul il evita. De ce il evita? Pentru ca parintii lui il invatase ca nu este bine sa intre in vorba cu un strain cand acestia nu sunt in preajma sa.
Barbatul incerca de mai multe ori sa vorbeasca cu baietelul, dar fara succes. Vazand ca nu reuseste, acesta a inceput sa se prefaca ca ii este rau, in speranta ca baietelul se va apropia de el. Dar Oliver, istet si foarte bine educat, alerga spre mama lui spunandu-i ca i s-a facut rau unui barbat. Mama sa ajunse in preajma barbatului, dar aceasta realiza rapid ca acestuia nu ii este rau asa cum daduse de inteles.
Vazand acestea, mama lui Oliver s-a gandit ca barbatul poate avea alte intentii, si atunci il lua pe baietel deoparte explicandu-i ca a facut foarte bine ca a alergat spre ea pentru a-i da de stire despre barbat si ca asa este bine sa faca mereu, sa nu stea devorba cu strainii. Fericiti ca nu se intamplase nimic rau, Oliver si mama sa plecara la o inghetata.

De aici se desprind invataminte care-l ajuta pe cel mic sa faca diferenta intre bine si rau. 

Povesti amuzante scurte pentru copii

Povestile amuzante, sunt perfecte pentru a va distra copiii si pentru a-i binedispune, exact asa cum o fac si indragitele glume pentru copii. 

Iata cateva povesti amuzante:

Maimuta si crocodilul
Era odata o maimuta foarte isteata care traia fericita intr-un mar cu fructe rosii si suculente. Intr-o zi, un crocodil inotase spre mar si ii spuse maimutei ca a strabatut un drum foarte lung si ca ii este foarte foame. Maimuta i-a oferit acestuis cateva mere. Crocodilul se bucura mult si intreba maimuta cea darnica daca mai poate primi cateva fructe. Din nou, maimuta generoasa ii mai oferi cateva mere.
Crocodilul se intoarse a doua zi. Si a treia. Si a patra. In curand cei doi au devenit foarte buni amici, discutand despre vietile, prietenii si familiile lor, asa cum fac toti prietenii. Crocodilul ii povesti maimutei ca are o sotie si ca traiesc impreuna de cealalta parte a raului. Asa ca maimuta darnica ii mai oferi cateva mere pentru sotia sa.
Sotia crocodilului iubea merele, astfel ca l-a rugat pe acesta sa-i promita ca ii va aduce in fiecare zi cate unul. Intre timp, prietenia dintre maimuta si crocodil devenise foarte puternica pentru ca petreceau mult timp impreuna. Sotia crocodilului deveni geloasa si isi puse in gand sa puna capat acestei prietenii dintre cei doi.
Asa ca s-a prefacut ca nu crede in prietenia sotului ei cu o maimuta, dar crocodilul incerca sa o convinga ca prietenia lor era adevarata si unica. Sotia crocodilului se gandi ca din moment ce maimuta se hranea cu mere atat de bune, carnea ei ar trebui sa fie foarte dulce si gustoasa. Asa ca l-a pus pe crocodil sa invite maimuta la ei acasa. Dar crocodilul nu a fost prea incantat, spunandu-i sotiei sale ca ar fi prea dificil sa poarte maimuta pe rau.
Dar cum sotia lui era hotarata sa manance din carnea maimutei, s-a gandit la un plan. Intr-o zi aceasta s-a prefacut ca este bolnava, spunandu-i crocodilului ca isi va reveni doar daca va manca o inima de maimuta, asa cum ii spuse doctorul. Asadar, daca sotul ei voia sa o salveze trebuia sa-i aduca inima bunului sau prieten.
Crocodilul era foarte ingrozit si se afla intr-o dilema. Pe o parte, isi iubea amicul. Pe de alta parte, nu putea sa-si lase sotia sa moara. Sotia il ameninta spunandu-i ca daca nu-i va aduce inima maimutei, va inceta din viata. Asa ca acesta pleca sa invite maimuta la el acasa si sa ii faca cunostinta cu sotia lui. I-a spus maimutei ca poate sa stea pe spatele lui cat el traverseaza raul. Maimuta a fost de acord.
Cand au ajuns pe la jumatatea drumului, crocodilul incepu sa se scufunde. Maimuta foarte speriata l-a intrebat de ce face asta. Crocodilul ii explica ca avea sa o omoare pentru a-i salva viata sotiei lui. Maimuta isteata i-a spus ca va renunta la inima ei pentru a salva viata sotiei lui, doar ca si-a uitat inima in spatele marului. Ii spuse crocodilului sa se grabeasca si sa se intoarca ca ea sa poata lua inima din spatele pomului. Crocodilul credul inota inapoi la renumitul mar. Dar maimuta s-a catarat foarte sus pentru a fi in siguranta si il ruga pe crocodil sa-i spuna sotiei sale rele ca s-a maritat cu cel mai prostut crocodil din lumea aceasta.

Leul si iepurele
A fost odata un leu rau si foarte trufas, care se autoproclama  ca fiind regele junglei. In fiecare zi mergea sa vaneze fara mila si ucidea multe animale pe care le transforma in hrana sa.
In curand, animalele incepura sa se ingrijoreze. Asa ca au decis sa se reuneasca si au ajuns la concluzia ca daca leul continua asa, atunci nici un animal nu va supravietui. Asa ca s-au apropiat de animalul fioros si i-au facut o propunere. In fiecare zi, animalele aveau sa-i trimita leului in adapost cate un animal, pentru ca astfel, toate animalele sa traiasca linistite tot restul zilei pentru ca leul n-ar mai fi mers la vanat, fiind satul. Leului ii placu ideea si a fost de acord.
Asa ca, incepand din ziua urmatoare, leul trebuia sa astepte in ascunzatoarea sa cate un animal ca hrana, ceea ce s-a si intamplat pentru multe zile la rand. In sfarsit venise randul unui iepure batran si intelept, care fuse obligat sa devina hrana leului pentru acea zi.
Dar iepurele a decis ca trebuie sa puna capat acestei situatii. Asa ca, inainte de a ajunge la adapostul leului, acesta a ales un drum ocolitor si astfel a intarziat. Leul extrem de furios tipa la iepure si il intreba de ce a intarziat. Iepurele ii zise ca a fost alergat de un alt leu mai puternic, care se autoproclama ca fiind regele junglei.
Cand leul auzi acest lucru s-a enervat foarte tare si-l ruga pe iepure sa-i spuna unde l-a vazut pe leul care se credea mai puternic decat el. Atunci, iepurele siret il duse la o fantana si ii spuse leului ca celalalt leu este inauntru. Cand leul se uita in interiorul fantanei isi vazu propria reflectie in apa, crezand ca era celalalt leu. Urla de furie, iar reflectia facu la fel. Extrem de furios, leul sari in fantana sa se lupte cu celalalt leu, dar isi gasi sfarsitul din cauza prostiei lui.

Aceste doua reprezinta doar o mica parte din povestile amuzante pentru copii.

Povesti scurte pentru copii de 8 ani

Povestile scurte pentru copii 8 ani sunt acelea care le dezvolta gandirea intr-un mod specific varstei lor si care adapteaza situatiile astfel incat sa se potriveasca nivelului lor de intelegere.

Iata lista pregatita de KidsZone cu povesti pentru copii de 8 ani scurte:

Mica steluta
A fost odata o steluta mica, mica de tot, de marimea unei insecte. Aceasta steluta traia in spatiu, langa parintii ei care erau niste stele mari. Steluta era foarte curioasa si intotdeauna voia sa stie totul despre orice lucru. Isi dorea foarte mult sa calatoreasca sa vada tot ce se intampla in jurul ei, dar parintii nu o lasau deoarece era prea mica pentru a pleca de una singura si ii spuneau mereu ca va trebui sa mai creasca putin.
Intr-o zi, steluta vazu o mica planeta albastra. Planeta i se paru atat de frumoasa, incat steluta uita de regulile pe care parintii ei le stabilise si pleca sa vada planeta mai de aproape. Dar a zburat atat de repede incat s-a ratacit in scurt timp si nu a mai stiut unde ii era casa.
Cand a ajuns pe planeta albastra, care era, de fapt, Pamant, oamenii si animalele au crezut ca steluta era un licurici foarte stralucitor si toti voiau sa o prinda. Steluta alerga cat putu de repede si se ascunse sub o frunza. Cei care au vazut frunza miscandu-se, au crezut ca este o fantoma si au fugit mancand pamantul ingroziti de ceea ce aveau sa vada. Mica steluta s-a distrat pe seama disperarii lor, speriindu-i pe toti pe care ii intalnea in calea ei.
Cum mergea ea, ajunse pe un munte unde traia un dragon urias si fioros. Mica steluta incerca sa sperie si dragonul, dar ce nu stia ea era ca dragonul manca si fantome. Si-a dat seama de asta cand s-a simtit inconjurata de dragon si de flacarile ce ieseau din gura sa spre ea. Din fericire era o steluta extrem de fierbinte, astfel ca a reusit sa scape de dragon si de gura lui plina de flacari uriase.
Oricum i s-a facut o frica de moarte, iar asta in combinatie cu tristetea cauzata de lipsa parintilor, au facut-o sa planga un timp, dar cum noaptea cazuse peste pamant, ii veni o idee care ar putea sa o ajute sa-si gaseasca parintii. Ea pleca spre un munte foarte inalt si gasi un bolovan urias. Apoi, privind spre cer, s-a ascuns in spatele bolovanului, apoi a aparut iar, s-a ascuns din nou, si tot asa.
Cum parintii ei erau foarte ingrijorati si o cautau peste tot, au vazut lumina propagata de mica steluta aparand, disparand si iar aparand de la distanta. Subit, ei zburara catre ea. Asa ca, mica stea a gustat din aventura sa si a invatat multe lucruri, dar nu a mai vrut sa plece de una singura niciodata.

Hansel si Gretel
Au fost odata doi frati, un baiat pe nume Hansel si o fetita, Gretel, care traiau cu tatal lor, deoarece mama lor murise. Erau foarte saraci, dar  foarte fericiti. Insa, intr-o zi, tatal accestora s-a recasatorit cu o femeie foarte rea. Aceasta ii spuse sotului ei ca trebuie sa-si duca copiii in padure pentru ca nu-si permiteau sa-i hraneasca.
Tatal la inceput a refuzat, insa cu timpul se lasa convins de femeie. Asa ca in noaptea urmatoare, cei doi luara copiii si ii duse in padure. Cum Hansel stia despre planul lor deoarece ii auzise, stranse pietricele albe pe care le arunca pe intreg drumul.
Mama vitrega cea rea impreuna cu tatal micutilor i-a dus pe acestia in padure, dupa care s-au intors impreuna acasa. Dar Hansel si Gretel au gasit drumul inapoi spre casa datorita pietricelelor lasate. Urmatoarea zi, mama lor vitrega decide sa-i duca din nou in padure. Dar nu l-a mai lasat pe Hansel sa stranga pietricele albe, asa ca micutii n-au mai gasit drumul spre casa si s-au pierdut de acesta data.
Cum erau infometati si obositi, ei au inceput sa mearga mai incet, dar ce sa vezi? Au zarit in apropiere o casa din turta dulce apetisanta. Fericiti pentru descoperire, incepura sa manance din ea, dar intre timp aparu o femeie batrana care le spuse ca va avea grija de ei. La auzul acestei vesti, Hansel si Gretel s-au bucurat foarte tare, ei nestiind ca aceasta femeie era o vrajitoare.
Vrajitoarea l-a incuiat pe Hansel intr-o cusca si a inceput sa-l ingrase ca sa-l poata manca, iar pe Gretel a pus-o sa faca toate treburile casnice.
Intr-o zi vrajitoarea decise ca este timpul sa-l manance pe Hansel, asa ca a pus-o pe Gretel sa-i faca focul. Gretel trebuia sa se gandeasca rapid la un plan ca sa il salveze pe fratele ei. Cand focul s-a incins bine de tot, o chema pe vrajitoare si o ruga sa vada daca a facut bine.
Dar in timp ce vrajitoarea verifica focul, Gretel a impins-o pe aceasta in flacarile mistuitoare, salvandu-si astfel fratele. Iar cei doi au scapat. Si-au facut o casuta numai pentru ei, si-au gasit fiecare perechea potrivita si astfel au trait fericiti toata viata.

Povesti scurte pentru copii de 9 ani

Pentru copiii in varsta de 9 ani, KidsZone a pregatit doua dintre cele mai bune povestioare. Haideti sa le citim impreuna!

Povestea lui Black Beauty
Povestea este despre viata unui cal frumos pe nume Black Beauty, care incepe cu viata sa in calitate de manz aflat la casa unui stapan cu inima mare. Calul fericit alearga, se joaca si primeste sfaturi si lectii de la mama sa pe nume Ducesa, lectii despre bunatate si despre blandete.
La 2 ani, calul asista la moartea unui calaret si a calului lui din cauza vanarii unui iepure, experienta care-l ingrozeste teribil. La 4 ani, Black Beauty este antrenat de stapanul sau sa duca calareti pe spate si sa traga vagoane. Dupa o vreme, calul este vandut lui Squire Gordon, de unde isi primeste si numele, avand doar o copita alba si o stea alba pe frunte, restul corpului lui fiind de un negru stralucitor.
Aici, calul se imprieteneste cu ceilalti cai de la ferma noului stapan. Dar pentru ca familia trebuie sa se multe intr-o zona mai calda din cauza unor probleme de sanatate, Beauty este vandut de la un proprietar la altul, pana cand il cumpara un taximetrist pe nume Jerry Barker, un stapan foarte bun. Dar acesta se imbolnaveste si iar este vandut de cateva ori pana ajunge din nou la un om cu suflet rau.
Cand Black Beauty cedeaza din cauza suprasolicitarii este vandut la licitatie unui fermier care-l ingrijeste si il face bine inainte de a-l vinde unei alte familii, vecina cu familia Gordon. Aici este ingrijit de un tanar inimos, unde Black Beauty traieste fericit pana la adanci batraneti.

Broscuta Inteleapta
Auzind imparatul de aceasta broscuta, se hotari sa o cheme la palat, pentru ca de la un timp tare il mai framanta un gand. Pe cai numai de el stiute, aflase ca in imparatie au loc jafuri, furturi, nedreptati iar supusii sai sunt foarte nemultumiti. De ce nu faceau nimic sfetnicii sai? Ca doar asta era datoria lor, sa gandeasca. Da! Sa gandeasca in locul imparatului, pentru ca acesta sa faca ce fac toate capetele incoronate: sa se odihneasca, sa-si numere bogatiile si sa-si scoata la plimbare vesmintele aurite. Si mai ales, de ce acestia nu ii spuneau nimic? Acestea toate le povesti imparatul broscutei, dupa care o intreba:
-Ei, ce zici, broscuto, ma poti ajuta cu asta?
-Eu pot, Imparate, dar va fi rau si de mine si de Maria –Ta.
-Cum asa? Ce poate fi rau in a face ordine in aceasta tara?
Broscuta nu mai zise nimic, doar clatina din cap a paguba. Se gandi putin, apoi spuse:
-Marite Imparate, ia o foaie de hartie si deseneaza o vulpe mica. Imparatul o privi mirat dar nu zise nimic si facu ce i se ceruse, el desena o vulpe de-ai fi zis ca-i vie, nu alta. Broscuta lua foaia, o privi cu atentie, apoi adauga vulpii niste coarne de cerb si ii sterse si coada.
-Acum, zise broasca, cheama-i pe sfetnicii tai si intreaba-i de le place tabloul. Intra primul sfetnic si Imparatul il intreba:
-Ei, preaiubite sfetnice, ce parere ai de tabloul acesta desenat de mine?
-E foarte frumos, Maria-Ta, zise el, plecandu-se pana la pamant. Imparatul se incrunta putin, dar insista:
-Chiar si coarnele?
-Mai ales acestea, Maria-Ta.
Imparatul nu mai intreba nimic si porunci sa intre si al doilea sfetnic.
-Dar tie, Inteleptule, cum ti se pare tabloul desenat de mine?
-Foarte reusit, Maria Ta , zise si acesta, facand o plecaciune si mai adanca decat a primului sfetnic.
-Dar de aceasta coada, ce parere ai?
-Este o coada foarte frumoasa, Marite Imparate, grai sfetnicul si mai facu inca o plecaciune.
Chipul imparatului se intuneca si mai mult, dar nu zise nimic si porunci sa intre si urmatorul. Si tot asa, sfetnicii ce intrau nu stiau cu ce cuvinte mestesugite sa laude vulpea cu coarne de cerb si fara coada. Doar la sfarsit, cand imparatul se saturase pana peste cap de atatea laude, ultimul sfetnic ii zise:
-Sa ne fie cu iertare , Marite Imparat, dar cine a mai vazut vulpe cu coarne si fara coada? Asa ceva nu cred ca exista!
La auzul acestor cuvinte, luminandu-se la fata imparatul se ridica de pe tron, se apropie de sfetnic si ii zise:
-De azi inainte doar tu vei fi sfatuitorul meu, pentru ca ai fost singurul care a avut curajul sa imi spuna adevarul in fata.
A doua zi imparatul cu singurul sfetnic ramas s-au apucat dis-de-dimineata sa desluseasca treburile tarii lor. Au stat impreuna pana seara, dar tot n-au terminat. Si tot asa si a doua zi, si a treia zi… Supusii erau din ce in ce mai multumiti, dar imparatul nu mai avea timp sa se plimbe pe aleile palatului, sa dea porunci sau sa se duca la ospete…Si culmea, visteria tarii in loc sa creasca, scadea. De unde sa stie Maria –Sa ca o parte din banii jefuiti si furati intrau in lada lui? Rabda imparatul ce rabda si intr-o zi spuse:
-Dau porunca sa se intoarca toti sfetnicii alungati de mine si sa conduca tara cum vor gasi ei de cuviinta! Si sa-mi aduceti si broscuta aceea neispravita! Lucrurile se facura intocmai, sfetnicii se intoarsera bucurosi ca isi vor umple iarasi buzunarele, iar ostasii plecara sa caute broasca. Au rascolit padurea, lacul, poiana, dar nimic….
Cred ca nu ati uitat ca broscuta era una inteleapta. Asa ca, banuind ce se va intampla, de mult timp se mutase in alta imparatie foarte indepartata. Nimeni nu a putut da de ea, ba mai mult, nimeni nu a mai auzit de aceasta. Pentru ca, de atunci, ea nu a mai dat niciodata sfaturi.

KidsZone spera sa va placa aceste doua povesti si sa va bucurati citindu-le!

Povesti scurte pentru copii 10 ani

Copiii de 10 ani adora povestile scurte care sunt si haioase. Iata doua dintre ele:

Prieten devotat
Traia odata intr-o tara un om care avea un cal voinic si frumos cum nu era altul. Castigase cu el orice intrecere, il luase la vanatoare, la lupte si de l-ar fi calarit zi si noapte, calul nu se arata niciodata obosit.
Dar stapanul lui nu prea avea grija de el. Dupa ce descaleca, il lasa pe bietul animal in parasire. Trebuia singur sa-si gaseasca hrana, singur sa se adape, singur sa se scalde.
Si calul incepuse sa mai piarda din puteri sale; dar stapanul lui nu observa.
Izbucni razboiul, si stapan si cal pornira la lupta. Din nefericire, dusmanul se dovedi mai puternic si, cu o clipa inainte de a fi incercuiti, stapanul dadu pinteni calului, il biciui, dar nimic; calul nu mai reusi sa fuga si sa-si poata salva stapanul. Asa ca amandoi cazura prizonieri in mana dusmanului. Stapanul calului acum nu mai era decat un biet sclav care, de frica biciului, nu trebuia sa iasa din cuvantul noului stapan.
Una din muncile sale era si aceea de a avea grija de cal. Asa ca trebuia sa-l perie, sa-i dea de mancare, de baut, sa-l curete; caci cel mai mic amanunt daca l-ar fi uitat, pe spinarea lui s-ar fi numarat cateva bice bune si usturatoare. Azi asa, maine asa, calul devenise iar un armasar voinic si frumos. Si pe cand il peria fostul sau stapan, parca il auzi nechezandu-i incet, sa nu-l auda si ceilalti din jurul lor.
–Stapane, daca-mi promiti ca vei avea grija de mine si de azi incolo, te scap de sclavie!
Inmarmurit de bunatatea si devotamentul calului, mai mult decat faptul ca-i vorbea, omul fagadui ca nu-l va mai lasa in voia sortii, cum facuse pana acum, daca avea sa-l salveze din sclavism.
– Mi-am recapatat fortele! Urca-te pe spinarea mea si te voi duce ca vantul si ca gandul la noi acasa! ii spuse calul. Sclavul il asculta; profita de o clipa cand nu-l observa nimeni si armasarul o rupse la fuga. Zadarnic incercara zeci de calareti sa-l prinda, caci nimeni nu reusi. Poposira teferi acasa si calul ii aminti din nou stapanului fagaduiala facuta de ei:
–Stapane, sa nu uiti ca, daca m-ai fi ingrijit la timp, n-ai fi ajuns prizonier. Ia aminte, si de azi incolo, ai grija de mine, chiar fara sa te temi de bici!
Si el isi tinu fagaduiala, caci nu uita niciodata dovada de devotament a bunului sau prieten, calul.

Ursul si tantarul
Intr-o zi, in vremuri indepartate si de mult uitate, un urs statea de vorba cu un tantar. Ursul il intreba:
–Tantarule, tu care nu faci altceva toata ziua decat sa intepi alte animale si sa le sugi sangele, spune-mi si mie care-i mai gustos?
–Fara indoiala, sangele de om, ii raspunse acesta.
–Atunci si carnea de om trebuie sa fie cea mai gustoasa, se gandi ursul.
Si porni in cautarea omului. Se intalni cu un baietas:
–Tu esti om? il intreba ursul.
–Inca nu, dar in curand voi fi, ii spuse mandru baietelul, nebanuind talcul intrebarii.
–Nu vreau sa stiu nimic din ce vei fi; eu am nevoie de un om acum.
Merse ce merse si dadu de un cersetor.
–Tu esti un om? il intreba ursul.
–Oi fi fost candva, dar azi am ajuns o zdreanta, raspunse cersetorul.
–Nu vrea sa stiu ce ai fost, pe mine ma intereseaza ceea ce esti, mormai ursul suparat si pleca mai departe.
Dar tocmai trecea pe-acolo un voinic pe un cal alb. Si ursul voi sa-l opreasca.
–Tu ce esti? Esti un om?
–Si inca ce om! Stai sa vezi!
Si voinicul nici nu termina bine vorba, ca-si scoase spada sa-l strapunga, il injunghie adanc si, in timp ce ursul se tara spre vizuina lui, il mai numerira si vreo doua cartuse in laba. Abia scapa cu viata, ca sa-i poata spune tantarului:
–O fi buna carnea de om, dar cu omul nu-i de glumit! Stie sa se apere mai bine decat noi. Am scapat ca prin urechile acului!
Si de atunci ursul n-a mai poftit la carne de om, si prefera sa traiasca singuratic.

Au fost pe placul micutului dumneavoastra?

Povesti scurte de citit pentru copii de clasa 1

Printre povestile scurte de citit pentru copiii de clasa I, mai jos regasim si o poveste impresionanta despre valorile pe care trebuie sa le aiba o persoana, valori precum pacea si libertatea.

Sabia pacii
A fost odata o sabie pretioasa ce apartinea unui rege care isi petrecea tot timpul la castel distrandu-se. Intr-o zi izbucni o disputa intre acest rege si regele unei alte tari vecine, disputa ce se termina cu o declaratie de razboi. Cand auzi sabia pretioasa, deveni foarte bucuroasa ca putea sa participe la prima ei batalie adevarata. Astfel ar fi devenit renumita in toata imparatia, datorita curajului ei.
-Nu vreau sa aiba loc batalia maine. Nu-mi place razboiul’.
Una dintre ele o intreba:
-‘Nimanui nu-i place, dar ce putem sa facem noi?’
Sabia regelui raspunse:
-Vibrati si voi, la fel ca mine’, Daca facem zgomot suficient, nimeni nu va mai putea dormi.’
Pe drumul ei spre frontul de lupta sabia se imagina ca fiind castigatoarea multor lupte. Dar cand au ajuns, prima batalie deja avusese loc iar sabia nu a putut decat sa vada rezultatul. Ceea ce vedea nu avea nicio legatura cu ce isi imaginase. Nu tu cavaleri in armuri stralucitoare, triumfatori, nu tu arme stralucind in razele soarelui orbitor.
In schimb, toate sabiile erau rupte iar hoardele de luptatori infometate si insetate. Aproape ca nu mai aveau hrana. Totul era acoperit de mizerie si de un miros dezgustator. Multi dintre ei erau pe jumatate morti si imprastiati pe pamant sangerand din cauza ranilor.
Vazand asta, sabia realiza ca nu-i plac nici razboaiele, nici bataliile si decise ca prefera sa traiasca in pace si sa petreaca timpul in turnee si competitii. Asa ca, in noapte dinaintea a ceea ce se credea ca va fi batalia finala, sabia incerca sa gaseasca un mod prin care lupta sa nu mai aiba loc.
Dupa un timp, aceasta incepu sa vibreze. Incepu cu un bazait usor, dar care treptat crestea pana cand deveni un zgomot asurzitor.
Sabiile si armura celorlalti soldati intrebara sabia regelui ce se intampla.
Aceasta le raspunse.
Asa ca toate armele incepu sa vibreze iar zgomotul deveni de nesuportat. Era atat de tare incat ajunse pe campul dusmanului, iar armele de acolo carora nici lor nu le placea razboiul s-au alaturat protestului. In dimineata urmatoare, cand trebuia sa inceapa batalia, nici macar un ostas nu era gata de lupta. Nimeni nu reusise sa inchida un ochi toata noaptea nici macar regele sau generalii. Asa ca isi petrecura intreaga zi dormind.
Spre seara incepura sa se trezeasca si sa amane batalia pentru a doua zi.
Oricum, armele conduse de sabia regelui si-au petrecut noaptea repetand cantecul pacii si din nou, niciun soldat nu reusi sa se odihneasca. Lupta se amana in urmatoarele sapte zile.
In seara celei de-a saptea zi, conducatorii celor doua armate s-au intalnit pentru a discuta despre aceasta situatie. Amandoi erau furiosi de la disputa anterioara, dar dupa ce au petrecut un timp impreuna au inceput sa discute despre noptile nedormite, surpriza de pe fetele soldatilor, confuzia dintre zi si noapte si despre situatia care s-a creat. Nu a durat mult pana cand amandoi au inceput sa rada, ca doi prieteni buni. Din fericire, ei au uitat de disputele vechi au pus capat razboiului, intorcandu-se fiecare in regatul sau, bucurosi ca nu a avut loc nicio lupta si ca si-au recastigat prietenia. Acum cei doi au inteles ca lucrurile care i-au apropiat erau mult mai multe decat cele care i-au despartit.

Prietenia
In musuroiul de la marginea padurii, de cum rasare soarele, incepe munca. Fiecare stie ce are de facut, asa ca furnicile nu pot pierde timpul.
Dia este o furnica cu ochi migdalati si sprancene arcuite si nu se desparte niciodata de cosul ei de carat. Daia are ochii rotunzi, este foarte vioaie, si tare mult si-ar dori sa se distreze, dar furnicile au intotdeauna un program incarcat. Acum amandoua merg pe cararea ce duce in padure, Dia inainte, gandindu-se la ultimul concert pe care greierii l-au dat, iar Daia privind cu multa atentie in jurul ei.
Dia observa un pai, se opreste, il masoara cu privirea si spune:
-Este prea mare! Ce sa fac cu un pai asa mare? Si apoi este si foarte greu de carat. Si pleaca mai departe.
Ajunge si Daia, se uita si ea la pai si zice:
-E un pai cam mare, dar am sa-l scurtez. Si il aseaza in spate, cautand sa-l echilibreze cat mai bine.
Urmatorul pai era cam scurt asa ca prima furnica nici nu se mai opreste in timp ce a doua il lua, gandindu-se ca poate ii va folosi la ceva.
In sfarsit, Dia gasi un pai de marime potrivita, dar cand se apleaca, constata ca este ud. Ce sa faca cu un pai ud? Cand Daia ajunse in dreptul paiului ud, zise:
-Am sa-l pun la soare sa se usuce, este un pai foarte bun.
Trecura apoi amandoua pe langa un trandafir salbatic. Ce mireasma! Dar cati spini pana la minunea inmiresmata! Dia pleca mai departe, in timp ce Daia puse paiele jos, se catara pe tulpina trandafirului, cazu de cateva ori, dar nu se lasa pana ce nu rupse o bucatica din petala catifelata si parfumata.
Ajunsera in poienita unde greierii isi incepura deja concertul. Daia asculta putin, apoi pleca mai departe, in timp ce Dia nu se mai dezlipi de acel loc. Nici nu observase ca umbrele se marisera iar soarele aproape ca nu mai era. Intre timp, Daia gasise si un bob de grau, il pusese in cos alaturi de petala de trandafir, si cu paiele in spate o porni spre casa. Ajunse la musuroi, fiecare furnica intra in camaruta ei. Daia isi facu un pat, isi puse sub capatai petala de trandafir si manca putin din bobul de grau.
Deodata auzi un suspin usor care venea din camera alaturata. Batu la usa, apoi o deschise si intra incetisor. Camera era goala, iar intr-un colt Dia plangea incetisor. Cand o vazu pe Daia, ii zise:
-Esti atat de norocoasa! Ai venit incarcata din padure!
Daia zambi si ii spuse:
-Haide in camaruta mea! Patul este mare, o sa fie loc si pentru tine. Inca nu am mancat, asa ca daca iti este foame vom cina amandoua. Si tot impreuna vom pleca maine in cautarea norocului.

Acestea sunt doar o parte dintre povesti scurte pentru copii de clasa 1.

Povesti scurte pentru copii de clasa 4

Mai jos regasiti doua dintre cele mai bune povesti pentru copiii de clasa a 4-a.

Stefan cel Mare si Vrancioaia
A fost odata, mai demult, o batalie mare in hotarele noastre. Ungurii trecusera muntii si Stefan-Voda ramasese biruit. Atunci, ca sa nu cada in mana dusmanilor, domnul a taiat-o de-a dreptul prin codri. Si-a mers, si-a mers cat o fi mers, pana ce-a razbit aci in valea Putnei. Pe vremea aceea doar nu era lume multa ca acu. Ici un sat, colo altul, dincolo altul… cum se asezase fiecare prin paduri.
Si-a nimerit pe Dumbrava, in dealul Barsestilor, la o baba.
–Buna ziua, matusa…
–Buna sa-ti fie inima, i-a raspuns baba, ca nici prin gand nu-i trecea cu cine sta de vorba.
–Matusa, fa bine si-mi da ceva sa mananc, ca vin din cale lunga si n-am intalnit nici un salas in cale.
Baba de cuvant i-a si dat niste jintita si o pane de meiu iar drumetul, de obosit ce era, indata ce s-a ospatat, a si adormit.
Si, cum se odihnea el, pesemne s-a dezvelit la piept, iar batrana a vazut sub sarica lui camasa de zale.
–O fi vreun hot, isi da baba cu socoteala. Si cat pe ce sa dea fuga sa cheme feciorii…
Dar, privind la fata balana a voinicului care dormea si la parul lui ca matasa, se gandi ca poate sa fie un om de vita aleasa, cazut cine stie cum in stramtoare.
De aceea gazda astepta pana s-o trezi sa-l iscodeasca; si se temea sa nu se arate cumva feciorii ei, ca erau aspri si cu banat asupra streinilor.
Ci Stefan-Voda, cum a dat putin ochii in gene, a si tresarit si, frecandu-se la ochi, a intrebat :
–Matusa, e departe de aci pana la hotar. Ar fi cineva vrednic sa ma scoata intr-acolo ?
–Departe, maica, a raspuns baba. Dar cum sa pornesti intr-acolo, ca peste tot e codru de nu razbate nici pasarea….
Atunci s-a linistit Voda, cand a auzit ca iesise la bun liman si ca n-a nimerit cumva in tara ungureasca. Si, lepadand sarica, s-a aratat cu straele lui de domn. Apoi incepu a spune batranei cum a fost la batalie, cum oastea i se risipise si cum s-a ratacit prin coclaurii aceia.
Si, cum sta obidit, Vrancioaia, ca asa se numea baba, numai ce a cazut in genunchi si i-a zis :
–Doamne, nu te intrista. Eu sunt batrana; am vazut multe si am patit multe… dar niciodata n-am pomenit ca omul vrednic sa ramana pana la urma de rusine… Iata, rog mila mariei-tale, sa ma reped pana devale, sa dau de veste feciorilor mei, sa adune tovarasii lor de sub Dumbrava, si de cei care tin straja la veghiul lui Bucur si, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-or indrepta toate lucrurile.
De cuvant, Vrancioaia a plecat si cat te-ai sterge la un ochi, iat-o indarat cu sapte feciori toti unul si unul, ca niste brazi, nu altceva, si cu pletele lungi pana la brau.
–Iaca, maria-ta, prieteni de umblat si ostasi de luptat…
Asta-i Barsea, asta-i Spirea, aratand cu degetul pe cei mai mari; asta-i Spulber, asta-i Pavel, Bodea si Nistor.
Indata ce i-a vazut Stefan, cu lancile cat razlogul si cu arcul la umar, fiecare cu ceata lui, i-a venit inima la loc. De sarg, a pornit iarasi spre hotar, a buciumat din varful Cozei, de pe vovarghia Cristianului si a trecut valea pe la Tulnici; apoi, izbind pe unguri, i-a risipit la gura Lepsei, unde tabarasera.
Atunci, de parere de bine, Voda Stefan a stat si s-a veselit acolo cu toti ostenii trei zile si trei nopti, a facut iarmaroc cu vin si cu paine, ma rog, ca la praznic, iar cand a terminat masa, a chemat la el pe feciorii Vrancioaiei si, facandu-le ocolnita si uric pe piele de vitel cu slove de aur, le-a spus:
–Fratilor, Dumnezeu v-a scos inaintea mea. De nu dadeam de casa Vrancioaiei cine stie cat ar fi pradat liftele tara. Ci, fiindca am izbandit asupra lor, intoarceti-va la a voastra mama. Duceti-i multa sanatate de la mine iar drept rasplata pentru vitejie tot hotarul muntilor din apa Trotusului spre miazazi al vostru sa fie si de la moghilele Vrancii, dinspre Milcov pana in cotul Sacuilor, spre tara ungureasca tot voi sa stapaniti totul.
S-au inchinat atunci feciorii Vrancioaiei domnului, plecand genunchiul la pamant si intorcandu-se la casa lor, au impartit intre ei muntii si au intemeiat satele, ca pana-atunci fusesera cam negustori de vite fara semn…
De-atunci se trag si pana azi cei din Negrilesti, Spinesti, Bodesti, Paulesti, Nistoresti, Barsesti si Spulber.
Conform legendei, Stefan cel Mare dupa ce i-a batut pe turci cu ajutorul vrancenilor, cel mai probabil in anul 1475, a scris un uric (act de proprietate sau donatie, confirmare a unei mosteniri) din piele de vitel, cu litere de aur, prin care fiecare dintre cei sapte fii a primit cate un munte. Iar in acele locuri au aparut sapte sate. Numele satului provine de la numele voinicului care a stapanit locul acela. Astfel, satul Nistoresti, de la Nistor, satul Barsesti, de la Barsan, satul Negrilesti, de la Negru, satul Paulesti, de la Pavel, satul Bodesti, de la Bodea, satul Spulber de la Spulber si satul Spiresti, de la Spirea.

Bufnita si Corbul
Candva, in vreme de demult, bufnita se indeletnicea cu vopsitul penelor. Toate pasarile veneau la ea sa le vopseasca, fiecare dupa cum i se nazarea. Toate, in afara de corb, care avea penele de un alb nepangarit si stralucitor.
Dar, intr-o buna zi, plictisit si obosit de albul propriilor lui aripi, se duse la bufnita, rugand-o sa i le vopseasca in ce culoare va crede ea de cuviinta. Bufnita,suparata intr-un fel ca el fusese singura pasare care nu venise la ea pana atunci ca sa-i vopseasca penele, se gandi la o mica razbunare.
–Ce culoare crezi ca ti-ar sta mai bine? il intreba sireata bufnita pe clientul ei, corbul.
–Ma las in seama gustului tau, bufnita. Ti-au laudat maiestria toate pasarile in cor, ii raspunse, increzator in talentul ei, corbul.
Dar bufnita, da-i, da-i, cu pamatuful ei de pene in vopseaua neagra. Si, facandu-i penele negre, ii spuse:
–Culoarea ta va fi unica in lume. Nicio pasare nu va mai avea asemenea culoare. Dupa ce-ti vopsesc si ultima pana, o sa arunc vopseaua ca tu sa ramai singurul colorat astfel, il lingusi bufnita.
–Ma simt magulit, ii raspunse corbul bufnitei.
Sireata bufnita era incantata de isprava ei. Corbul, in schimb, cand se privi, ramase uimit.
–De ce ai ales culoarea asta mohorata?
–N-ai spus tu ca esti plictisit de alb?
–M-am gandit ca negrul acesta nu-l are nicio pasare si ca vei fi mandru de asemenea culoare, care impune respect si teama, raspunse bufnita.
–Respect… repeta suparat corbul, intelegand intr-un fel, mica razbunare a bufnitei.
Dar nici bufnita n-a ramas vesela dupa asemenea isprava, caci de-atunci e imbufnata si zboara numai noaptea, cand n-o vede nimeni si, mai ales, cand toti corbii dorm.

KidsZone spera ca va plac acestea doua!

Povesti scurte de Halloween pentru copii

Halloween este o sarbatoare care este foarte asteptata de copii, deoarece pot sa se costumeze si sa primeasca dulciuri, dar si pentru ca le place sa auda povesti cu monstri, fantome si alte creaturi infricosatoare.

In continuare, KidsZone va sugereaza doua povesti scurte perfecte pentru sarbatoarea Halloweenului:

Vrajitoarea din padure
Odata cu venirea noptii de Halloween, oamenii dintr-un mic oras se sperie pentru ca se spune ca o vrajitoare se plimba prin padure. Cand un grup de copii decide sa exploreze padurea, descopera ca vrajitoarea este de fapt o batrana amabila care le da bomboane si ii invata cateva trucuri de magie.

Domnita misterioasa
In apropierea Halloweenului, David, un tanar fermecator mergea agale spre casa. Drumul lui trecea pe langa un cimitir. Afara era deja intuneric, o seara de toamna racoroasa care era si invaluita in aburii cetei.
Ridicand la un moment dat ochii, a ramas fascinat de o silueta care se reflecta in lumina lunii. Marind pasul se indrepta spre misterioasa femeie. Inima ii batea cu putere si ii spunea ca fata aceasta era sufletul lui pereche. O voce patrunzatoare si sensibila i-a zis:
-Buna seara!
-Buna seara, frumoasa domnita!, doar atat a apucat sa spuna … pentru ca silueta si-a continuat drumul si a disparut.
Ajuns acasa mintea lui era doar la enigmatica intalnire. Noaptea, fata i-a aparut in vis si i-a spus sa treaca si in seara urmatoare pe langa acel cimitir.
Trezit de dimineata, David era atat de agitat si de nerabdator incat abia isi mai putea gasi locul. Tot ceea ce spera era sa vina seara si sa se reintalneasca cu fata aceea frumoasa.
Dupa o zi de asteptare a sosit seara si plin de voie buna, David a pornit spre casa.
De la departare, a vazut din nou misterioasa silueta si plin de avant si speranta s-a intreptat spre ea:
-Ce vrei?, l-a intrebat femeia.
-O intalnire, doar o intalnire!, i-a raspuns acesta cu o voce plina de emotie.
-Nu stiu, revino maine, i-a raspuns de aceasta data femeia cu o voce metalica si iar disparu in noapte.
A urmat din nou un somn agitat cu vise ciudate pentru David. Se facea ca misterioasa fata il chema neincetat la ea. In mintea lui era incantare si iubire.
Zorii diminetii l-au prins cu gandul la ea si cu speranta ca in aceasta seara va reusi sa vorbeasca mai multe cu misterioasa femeie.
Incet, incet ziua a trecut si baiatul a pornit spre mult asteptata intalnire.
Fata era acolo, la marginea cimitirului, asteptandu-l. Cei doi au inceput sa vorbeasca, despre una, despre alta si parea ca se cunosc de mult timp. David era  vrajit de vocea fetei. Si oricat de mult si-ar fi dorit sa o vada, fata acesteia era acoperita cu un voal. Aproape trei ore au stat de vorba cei doi iar la final, necunoscuta i-a spus acestuia ca se vor reintalni si in seara urmatoare, chiar in seara de Halloween.
Fericit peste poate, dis-de-dimineata David s-a intalnit cu prietenul Andrei. I-a povestit acestuia de misterioasa fata, de intalnirile pe care le-a avut cu ea. Andrei asculta cu atentie, si la un moment dat prin minte i-a trecut ca un flash imaginile unui accident care a avut loc in urma cu un an la marginea cimitirului si unde o tanara fata a murit. A fost ca un presentiment negru si Andrei i-a spui lui David sa nu mearga in noaptea de Halloween in preajma cimitirului ca sa o intalneasca.
David nu a ascultat si la lasarea intunericului a pornit din nou spre cimitir. Luna stralucea mai puternic decat in alte seri si parca tot pamantul era acoperit de o tacere asurzitoare. Si ea era acolo, astepandu-l.
Manat de o dorinta aprizatoare de a o saruta cum a ajuns langa ea, cu un gest brusc, i-a dat voalul de pe fata. S-a uitat in ochii ei, a incremenit si inima i s-a oprit.
Baiatul a picat ca si secerat pe marginea drumului. Din trupul neinsufletit, spiritul lui s-a ridicat, a luat-o de mana pe misterioasa domnita si asa, impreuna, au pornit spre un taram necunoscut sub lumina misterioasa a lunii.

Copiii dumneavoastra sunt pregatiti sa se sperie de Halloweenul acesta?

Povesti de iarna pentru copii scurte

Iata cateva povesti de iarna pe care KidsZone le-a adunat si vi le prezinta in randurile de mai jos:

Cizmulitele
Miruna alerga impiedicandu-se prin zapada, iar lacrimile ei prelinse pana in barba ii inghetasera in vantul rece. Colegii ei au fost rai cu ea, din nou. Au poreclit-o, au tras-o de codite, i-au spus ca arata ca Motanul Incaltat cu cizmele ei cu trei numere mai mari. Avea intr-o punga doua felii unse cu gem, neavand altceva ce sa-si ia la scoala. Si colegii le-au impins jos din mana si au ras. Ei au bani de buzunar, se opresc si-si iau felii de pizza sau sneaks-uri scumpe de la magazinul din colt. Dar ea nu poate face asta, neavand cu ce.
La intrarea pe ulita stramta a alunecat si a cazut. Prin geanta cu fermoar stricat i-au cazut toate cartile si caietele. S-a ridicat si a inceput sa le adune curatandu-le de zapada cu mainile fara manusi. Si-a sters nasucul cu maneca si a plecat mai departe. Se opri, asa cum facea in fiecare zi sa priveasca decoratiunile de Craciun de la casa mare si cu etaj din vecini.
–Ce bine ar fi sa avem si noi asa o casa, ofta ea trista. Dar nu avem decat una veche, numai cu o camera reparata in care stam toti cinci- mama, eu si cei trei frati ai mei. Cand tata a murit, am ramas cu multe datorii, am cheltuit toti banii incercand sa-l tratam de cancer. A trebuit sa ne vindem apartamentul si sa ne mutam la sat. Aici ne lipsesc multe. Mama nu a gasit serviciu. Abia ne descurcam din pensie de urmasi. Nu are cine sa ne ajuta. Fratele meu Relu mai taie lemne prin vecini dupa scoala, la unii le mai da zapada. Cizmulitele sunt ale lui, dar mi le imprumuta si mie. Trebuie sa ma duc sa i le dau repede, ca el invata dupa-amiaza si-i trebuie si lui.
Gandurile ei de fiecare zi au fost intrerupte cand a ajuns la poarta. Si-a sters in graba lacrimile, ca nu voia sa o amarasca si mai mult pe mama sa cu problemele ei. A dat cu mainile zapada de pe o cizma si a pasit in curte.

Bulgarele de zapada
Ninge intruna.
S-a intamplat ceva trist azi dimineata cu zapada, cand am iesit din curtea scolii. Baietii cum ajunsera pe Corso, incepura sa se bata cu bulgari facuti cu zapada de aceea jilava, care, cand o strangi in maini, se face tare ca o piatra. Trecea multa lume pe trotuare. Un om le strigara:
—Astamparati-va copii! In minutul acela se auzi un vaiet ingrozitor ce venea din partea cealalta a trotuarului si un biet batran, caruia ii cazuse palaria, sovai si isi acoperi ochii cu amandoua mainile, iar un baietel care statea langa dansul tipa din toate puterile: „Ajutor, ajutor!” Un bulgare de zapada lovise pe bietul batran drept inre ochi.
Baietii se imprastiara intr-o clipa. Eu ma aflam la usa librariei, unde intrase tata, si vedeam ca vin multi dintre camarazii mei, care se varau prin multime si se prefaceau ca se uita prin galantare. Printre ei erau: Garrone, cu vesnica lui bucata de paine in mana, Coretti, Zidarasul si Garoffi, baiatul care strange timbrele postale.
In jurul betului se adunase multa lume. Un gardist ameninta si intreba in dreapta si in stanga:
—Cine a aruncat? Spuneti, care din voi? Si pipaia mainile baietilor, ca sa vada care din ei le avea ude si reci.
Garoffi sedea langa mine, galben ca turta de ceara si tremura ca varga.
— Nu vreti sa spuneti cine a aruncat? striga iar gardistul.
Atunci auzii pe Garrone zicand incet lui Garoffi:
—Haide, du-te si marturiseste! N-ar fi pacat sa lasi pe altul, sa fie prins in locul tau?
—Nu face nimic, fa-ti datoria! adaugase Garrone.
—Mi-e frica, nu indraznesc!
—Prinde curaj! Haide, ca vin si eu cu tine!
Gardistul si multe alte persoane intrebau mereu:
—Cine a fost? Cine a putut savarsi o astfel de fapta? Bietul om! Sticla de la ochelari i-a intrat in ochi, l-a orbit!… Strengarilor!… Miseilor!
Saracul Garoffi, era asa de aiurit, ca de-abia se putea tine pe picioare.
—Vino! ii zise Garrone cu glas hotarat. Haide, nu iti fie frica, lasa ca te apar eu! si apucandu-l de brat il impinse inainte, sustinandu-l ca pe un bolnav.
Lumea pricepu si mai multi ridicara pumnii asupra lui Garoffi; dar, Garrone aparandu-l, zicea:
— Nu cumva ati vrea sa sariti zece oameni asupra unui copil!
Toti se retrasera si gardistul, luand pe Garoffi de mana, il duse la o cofetarie, unde se afla batranul ranit.
Recunoscui indata pe bietul batran. Era un functionar, care locuia cu un nepotel al sau in al patrulea etaj din casa noastra.
Il asezasera pe un fotoliu si-i pusera comprese la ochi.
—N-am facut intentionat! spunea politistului, bietul Garoffi, plangand si pe jumatate mort de frica.
Vreo doi oameni il imbrancira in cofetarie, spunandu-i:
—In genunchi! Strengarule! Cere-i iertare in genunchi!
Altii il si trantira in genunchi.
In minutul acela doua brate zdravene il ridicara de jos si un glas puternic zise:
—Nu, domnilor!
Era directorul nostru, care vazuse si auzise tot.
—O data ce baiatul a avut curajul sa-si marturiseasca fapta, adauga el, nimeni nu mai are dreptul sa-l umileasca! Se facu o tacere generala.
—Acum, zise directorul lui Garoffi, cere-i iertare!
Garoffi, plangand in hohote, imbratisa genunchii batranului care-i puse mana pe frunte si-l mangaie cu blandete.
Deodata, toti cei de fata, induiosati strigara:
—Scoala-te copile! Scoala-te si pleaca linistit: mergi acasa.
Tata ma scoase din gloata si, cand ajunseram in ulita, imi spuse:
—Spune-mi, Enrico, ce ai face tu intr-o astfel de imprejurare: ti-ai marturisi si tu greseala ca Garoffi?
—Da, tata, ii raspunsem.
—Jura-mi ca ai face asa!
—Ti-o jur, draga tata!

Acestea sunt cele mai frumoase povesti de iarna de care sa va bucurati citindu-le la caldura unui foc de semineu!

Povesti pentru copii scurte de Craciun

Printre cele mai frumoase le veti regasi in lista de mai jos:

Povestea lui Mos Craciun
Candva, la marginea unui oras, traia un mester batran care facea tot felul de jucarii. Tot anul mesterea la ele cu dragoste si rabdare. Erau frumoase si nu semanau una cu alta. In Ajunul Craciunului, batranul mester pleca din oras ca sa-si vanda jucariile. Oamenii din acel oras nu erau bogati, asa ca mesterul le vindea jucariile pe mai nimic.
Dar asta nu-i scadea cu nimic bucuria de a face jucarii de care copiii sa se bucure, dupa datina, in dimineata de Craciunului. Pana intr-un an in care… mesterul vanduse toate jucariile si se intorcea spre casa. La marginea orasului s-a oprit sa priveasca la o fereastra. Stia ca acolo locuieste o familie tare saraca si se intreba ce jucarii or fi primit copiii.
Trei copii visau cu voce tare:
Daca am avea un soldatel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…
Batranul stia ca nu mai avea nicio jucarie si tare ar fi vrut sa le daruiasca macar una copiilor nevoiasi. Dar ce minune! Tocmai un soldatel de plumb rasarise, nu se stie de unde, din fundului sacului. Si astfel, dorinta celor trei frati s-a implinit.
In drum spre casa, batranul se gandea: „As vrea sa fac atat de multe jucarii, incat sa daruiesc cate una fiecarui copil din lume, dar mai ales celor sarmani, carora n-are cine sa le cumpere”. Si cum mergea asa, vazu in zapada un pui de caprioara care-l privea cu ochii tristi.
Sarmana faptura, ce te doare?
Se pare ca puiul se ranise la picior. Cum a stiut si cu ce a avut la indemana, batranul i-a legat rana si l-a ajutat sa se ridice. Atunci faptura aceea gingasa i-a vorbit cu glas limpede ca si de copil, spunandu-i:
Acum vad ca ai o inima buna. Dorinta ti se va indeplini!
Ca din pamant a aparut o sanie fermecata, purtata in zbor de niste reni. Si batranul s-a inaltat cu ei in slava cerului instelat, spre o lume de basme. Chiar si hainele lui saracacioase se preschimbasera in niste haine neobisnuite, de culoare rosu aprins.
N-ar fi putut spune cat si pe unde l-a purtat sania acea fermecata. Intr-un tarziu a simtit cum coboara lin intr-un tinut inzapezit, unde il astepta o casuta cu ferestre mici si luminate. O multime de pitici ca si cei din povesti l-au intampinat fericiti. Piticii erau harnici si indemanatici, nerabdatori sa se apuce de treaba. Materialele se gaseau din belsug, caci, nu se stie cum, se inmulteau mereu si nu se mai terminau niciodata. Iar batranul mester priceput ii indruma pe pitici si impreuna faceau jucarii, mereu mai multe si mai speciale. Pentru fiecare copil din lume exista jucaria pe care acesta si-o dorea.
In seara de Ajun sosesc colindatorii. La fiecare casa unde ei merg, aduc vestea minunata a nasterii Domnului si ureaza un an bun si imbelsugat. Este noaptea in care toate visele copiilor se implinesc. A doua zi, in dimineata de Craciun, in jurul bradului impodobit, bucuria nu mai are margini. Niciunul dintre ei n-a fost uitat. Dupa numele sarbatorii, copiii i-au pus numele Mos Craciun acelui mester si asa a ramas pana in zilele noastre.
De aceea, in zilele acestei Sfinte Sarbatori, cand stam cu totii in jurul mesei incarcate cu bunatati, nu trebuie sa-i uitam si pe cei sarmani. Mosul are grija de ei doar o data pe an. Noi trebuie sa ne gandim mereu la ei!

Seara de Ajun
In sfarsit sosi si mult asteptata zi de Ajun a Craciunlui. Si cat de mult se bucurara Simona si Costel! Usa de la sufragerie era inchisa. In spatele ei se auzeau fosnete ciudate, iar pe sub usa licarea o geana de lumina.
–Cred ca asta-i semn ca ingerasul e acum inauntru, sopti fetita.
Costel ii raspunse tot in soapta:
–Ce zici, sa trag cu ochiul pe gaura cheii?
–Nu! il opri Simona. Stii ca nu este frumos…
Copiii frematau de emotie! In vreme ce Simona privea pe geam, Costel zari pe covor un fir de par auriu, pasamite de la un Ingeras.
–Poate-l vezi pe Ingeras plecand in zbor…
Dar ce se aude? La urechi le ajunsera un Cling-cling! catifelat. Pentru ca indata usa camerei sa se deschida! Simona si Costel ramasera impietriti, privid cu ochii mari pomul de Craciun, stralucitor, splendid si frumos impodobit.
Si ce de minunatii se aflau sub el! O multime de pachete multicolore, legate cu panglici pestrite, o papusa frumoasa si un trenulet si un…
–Sarbatori Fericite! le urara tata si mama, strangandu-i dragastos in brate pe amandoi.
Si, dupa ce cantara un colind, nerabdatorii Simona si Costel tabarara asupra cadourilor, in vreme ce parintii se bucurara de desenele primite in dar din partea copilasilor lor.
Afara ningea linistit, iar clopotele bisericilor vesteau solemn Nasterea Domnului.

Acestea sunt printre cele mai frumoase povesti scurte de Craciun pentru copii, de care sa va bucurati alaturi de prichindeii dumneavoastra.

Povesti de seara pentru copii scurte

Doua povesti perfecte de citit copiilor seara inainte de culcare, sunt:

Calul Naravas
Ferma lui Tom era bogata in animale de mai toate felurile. Ratele aveau parculetul lor, cu un loc de scaldat. Gainile erau rasfatate cu un spatiu mai mare si cuibare pentru ca ele erau cele care dadeau ouale. Alte pasari erau adunate impreuna in aceeasi curte. Vacile erau in grajd, iar porcii in cotet. Singurul animal care se plimba cat era ziua de mare prin toata ferma, pe unde ii poftea inima, era un cal numit Murgu. Toate animalele ii stiau de frica pentru ca mereu dadea cu copita daca nu-i convenea ceva.
–Buna ziua, Mugurel!
–Sa traiesti, Mugurel! Erau formulele cu care animalele i se adresau calului.
Murgu a intrat intr-o zi la gaini. Le-a alergat peste tot si, de teama, bietele gaini s-au urcat in cuibar peste oua si, si ingramadindu-se, au reusit sa le sparga aproape pe toate.
–Ce bine ca am scapat de furia lui! spuse o gaina.
–Da, raspunse o alta, dar acum am spart ouale, iar stapanul nu o sa fie deloc bucuros, doar stim ca abia astepta sa le culeaga ca sa le prepare.
Cand a vazut, fermierul Tom s-a suparat foarte tare pe gaini si in acea zi nu le-a mai dat hrana.
Vacile au avut si ele de-a face cu Murgu, care a intrat la ele in grajd si le-a impins cand intr-o parte, cand in alta, pana au calcat in picioare tot fanul primit de mancare. Nu exista in ferma un animal sau pasare pe care Murgu sa nu o fi chinuit. Bietele anumale nu stiau ce sa mai faca. Doreau din toate puterile ca acest animal sa paraseasca ferma, dar oricat s-au gandit nu au gasit planul perfect, caci daca dadeau gres, erau convinse ca nu vor mai avea zile bune cu el.
–Am eu o idee, spuse puiul de pisica. Eu sunt mica si as putea usor sa ma strecor printre picioarele lui. La cat de repede ma voi misca cred ca voi reusi sa-l zapacesc si il voi face astfel sa se sperie.
–Nu cred ca este o idee buna, au spus gainile. Tocmai pentru ca esti mica, s-ar putea sa nu te vada unde esti si sa te calce in picioare.
–Asta nu se va intampla, pentru ca stiu sa fiu foarte rapida, raspunse puiul de pisica. In plus, nu cred ca are cineva o idee mai buna si cu totii ne-am saturat sa suportam toanele calului. Merita sa incerc, eu cred ca voi avea succes si vom putea, in sfarsit, sa stam linistite si in pace.
Toate vietatile din ferma s-au ingrozit la ideea pisicutei. Erau siguri ca aceasta va da gres, insa nu a putut nimeni sa o opreasca.
A doua zi, pisicuta si-a pus planul in aplicare. A pornit in fuga spre cal atat de repede, incat Murgu nici nu a reusit sa-si dea seama ce se apropie.
A inceput sa se sperie si sarea tot mai sus, dadea din copite in toate partile si, innebunit, nu putea sa scape de acel lucru care i se plimba sub picioare si a luat-o la sanatoasa pe campul deschis.
Vacile au inchis de indata poarta fermei in urma lui pentru a se asigura ca nu mai avea cum sa intre in caz ca se intoarce. Dupa plecarea Murgului, toate vietatile au venit sa vada daca pisicuta mai traieste. Isi dorise atat de mult sa scape de calul care ii chinuia incat a reusit sa fuga foarte repede fara ca Murgul sa o atinga. De bucurie, la ferma s-a dat o mare petrecere in cinstea micutei pisicute care a scapat pe toata lumea de teroarea calului buclucas.

Incapatinarea furnicii Mia
Toamna si-a facut aparitia si vietuitoarele se pregateau pentru iernat. Cat a fost vara de lunga furnicile au adunat in musuroiul lor hrana pentru iarna. Nici acum nu vroiau sa se opreasca, asa ca mama-furnica si-a chemat familia pentru a le spune sarcinile.
–Astazi este o zi minunata, in care putem merge sa mai adunam cateva boabe de grau.
Toata lumea era de acord si se pregatea de munca. Doar o voce rasuna:
–Eu nu vreau sa merg, spune furnica Mia.
–Toti muncim pentru a avea ce manca la iarna, ii raspunse mama furnica.
–Eu nu vreau sa merg nicaieri, nu vreau sa muncesc.
–Atunci poti ramane acasa si ne vei astepta cu mancarea facuta, zise mama.
–Nu vreau sa nici asta sa fac, refuza Mia din nou.
–Bine, vei ramane acasa si vei avea grija de provizii, se lasa convinsa mama a treia oara.
–Nu vreau, zise Mia , si pleca intorcandu-le tuturor spatele.
Mia se tot indeparta de casa si la un moment dat se intoarse si privea in jur. Atunci isi dadu seama ca s-a ratacit. S-a speriat foarte tare si a inceput sa intrebe peste tot:
–Veverita, te rog, ajuta-ma, m-am ratacit. Spune-mi cum sa ajung la musuroi.
–Nu vreau, zise veverita si isi vazu de drumul ei.
Mia era cat pe ce sa se intalneasca cu un furnicar. A reusit sa se fereasca de el in ultimul moment, scapand ca prin urechile acului de acesta. Merse mai departe si era tare ingandurata si speriata. Nu mai stia ce sa faca si incepu sa planga. Se intalni cu un tantar si ii ceru sa o ajute, deoarece el vedea mai bine de la inaltime.
–Nu vreau, zise tantarul si isi vazu mai departe de drumul sau.
Mia era atat de speriata incat incremenise, simtea ca nu mai poate face nimic si nu era nimeni care sa o ajute. In acel moment auzi un glas cunoscut care ii striga numele. Cand se intoarse o zari pe mama ei.
–Mama, mama, cat ma bucur sa te revad! rosti Mia in timp ce alerga spre mama sa.
–Mi-a fost teama ca nu te voi mai gasi. Hai sa mergem acasa, ii spuse mama acesteia.
–Desigur mama, abia astept sa ajung acasa si sa te ajut daca ai nevoie.
In acea zi Mia a trecut prin momente grele in care a putut constientiza ce rau este sa te lovesti de incapatanarea altora. Si de atunci nu a mai folosit niciodata expresia ”nu vreau”, ajutandu-si mereu familia.

Aceste povesti de seara vor fi imediat indragite de copilasii dumneavoastra!

Povesti de groaza scurte pentru copii

Cele mai scurte povesti pentru copii de acest tip, va sunt prezentate chiar mai jos:

Catelul din pivnita?
Mama mea mi-a spus sa nu ma duc niciodata in pivnita, dar am vrut sa descopar ce anume facea un zgomot ciudat venit de acolo. Era asemanator cu scheunatul unui catelus, si-mi doream atat de mult sa-l vad, asa ca am deschis incetisor usa pivnitei si am coborat, pe varfurile talpilor, pe scara.
Nu am zarit nici un catel si, apoi, mama m-a tras afara si a tipat, furioasa, la mine.
Mama nu mai tipase pana atunci la mine, iar acest lucru m-a intristat, si am inceput a plange. Dupa aceea, mama mi-a zis sa nu mai intru vreodata in pivnita, si mi-a dat o prajiturica.
Asta m-a facut sa ma simt mai bine si, drept urmare, nu am mai intrebat-o pe mama de ce baiatul din pivnita scheuna asemeni unui catelus, ori de ce nu avea nici maini, nici picioare…

Nunceagurile
Cand fata mea avea doi ani, am gasit sulurile ei de hartie igienica din baie desfasurate, legate ici colo cu sfoara, si plutind sub forma de cercuri prin aer. Am intrebat-o ce facuse acolo.
Mi-a spus ca exersa cu propriile nunceaguri. Am fost foarte nedumerita fiindca nu avea cum sa stie ce erau aceste arme din artele martiale, constand, de obicei, din doua bete de lemn legate intre ele cu o scurta bucata de funie sau de lant.
Am intrebat-o ce voia sa spuna si mi-a raspuns ca Adam ii explicase cum se faceau si ii aratase in fiecare noapte cum sa le si foloseasca. A continuat afirmand ca Adam o invatase asa ceva pentru ca avea nevoie sa stie cum sa se apere de una singura in caz ca avea nevoie.
Aproape ca m-am ingrozit, dar i-am cerut, cu calm, sa-mi spuna cum arata acel Adam. Mi-a marturisit ca era inalt, blond si avea ochi albastri. Mi-a zis, “Mama, tu stii cum arata, il cunosti bine! A murit din cauza unor dureri intense de cap.”
Am parasit camera. Vedeti voi, cu patru luni inainte ca ea sa se nasca, prietenul meu, adept al artelor martiale, prietenul meu blond, cu ochi albastri, murise din cauza unui anevrism, la varsta de numai 27 de ani.
Fiica mea nu mi-a mai vorbit despre el din acea zi, asa ca nu sunt sigura daca am speriat-o cu reactia mea sau si-a finalizat lectiile sale despre folosirea nunceagului…

Cineva este sub pat!
Am inceput sa-l invelesc bine, inainte de culcare, iar el mi-a spus, “Tati, verifica daca nu sunt cumva monstri sub pat”. M-am uitat dedesubt pentru a-i face pe plac, a intra in jocul sau, si l-am vazut, un alt el, sub pat, uitandu-se la mine ingrozit, tremurand si soptind, “Tati, cineva este pe patul meu!”

Povesti scurte in engleza pentru copii

Iata si lista cu povesti scurte pentru copii in engleza realizata de KidsZone:

The Blue Rabbit
Once upon a time there was a young princess who was living in a castle far away. Her name was Adrianne, and she was very very beautiful. Her hair was long and blonde and her eyes were blue like the sea. Her mother died when she was a baby and her father remarried a woman who didn’t liked the princess. Adrianne was very unhappy because her new mother treated her so badly. She was always giving the girl difficult chorus around the house and called her ugly and stupid all the time.
Her stepmother was a witch but she was the only one who knew it. One night, when Princess Adrianne turned 21 years old, she saw her stepmother in the garden transforming herself into a horrible witch. She didn’t know how to tell her father because she was afraid for her life. She couldn’t sleep all night thinking how to save everybody from that ugly creature.
The next morning she found in her garden the strangest animal she had ever seen: a blue rabbit! The strangest thing was that he could talk to her.
The rabbit came closer and told the girl she had nothing to be afraid of…His name was Adrian and he was a good wizard transformed by the witch into this strange creature.
A few years ago the witch was stealing childrens from their parents in order to breathe the youth out of them. Then she transformed them all in big trees. Two years ago she needed thirteen children. The 13th was his cousin who was just ten years old. The wizard came after the witch, saved his cousin but he was failing to save the other children and he got changed by the witch into this blue rabbit. Since then he is searching for the witch and he founded her because he heard that close to this kingdom some children were missing. Years ago he was promising he will save all the children from that bad witch’s spells.
The princess agreed to help him. The wizard told Adrianne that to help him, she needs to steal a key the witch was wearing on a chain around her neck. She noticed then a collar around the rabbit’s neck and a lock. The key could open the lock and transform him back into a human.
They thought up a plan and the next day the princess was spilling a drink “accidentally” on her stepmother’s dress. Pretending to help her clean the stain, the girl stole the golden key and brought it back to the wizard.
She was opening the lock and the rabbit transformed into a handsome young man with long blue hair and hazel, warm eyes. They liked each other very much and decided to spend the rest of their lives together as a husband and a wife.
As promised, the wizard went and made a spell that turned the wicked witch into dust and she was tooked away by the wind. Afterwards they told the truth to the king who cried, thanked them and apologized to his daughter for doing nothing about all these years.
He agreed their marriage and gave them his blessing.
Because all promises must be kept, the wizard turned into a beautiful golden eagle, took the princess on its wing and they both went and saved all the other childrens. They brought them back to their families who were very happy and grateful for seeing their sons and daughters back gain.
The eagle flew with the beautiful princess on a cliff where the wizard had his castle and they started the most fantastic wedding you’ve ever dreamed of. And they lived happily ever after.

The Time Machine
I am professor Huang, and I have just invented a time machine that allows humans to travel into the past or the future for five hours.
I thought that it would be funny to see what my father was like when he was just 10 years old.
I was packing a small bag and got into my time machine. I keyed in the words, “1964, 11 Niven Road, Singapore” then I was pressing the button. There was a “whoosh” and a “bang” … the time machine was shaking and spinning and in a second, I was in front of the pre-war house, 11 Niven Road.
I saw four children looking for a lost dog. I was recognising them … they were my father, my uncle Kelvin, my auntie Peek and auntie Janet. I was introducing myself as an old friend and agreed to help them look for their lost dog, named Blackie.
The children wanted to climb a hill and they were looking into the houses below. By the time we was reaching the top, we were tired and decided to sit down and to rest. Suddenly I heard a dog barking. “Blackie!” my father was shouting. We traced the source of the barking to one of the houses. We was looking down and saw a dog chained to a pole. It was Blackie and it was looking frightened.
The children boldly knocked on the door of the house and demanded that to the man (who came to the door) return Blackie to them. The man was asking the children to prove the black dog was Blackie. My father called out Blackie’s name and the dog was responding with an enthusiastic woa woa. The man gave Blackie back to the childrens.
We went back to 11 Niven Road and I bid them goodbye. My five hours were almost up. I was runnin to a dark alley and in a flash I was gone. I found myself back in my time. What a great adventure!

Aceste doua povesti in engleza vor fi foarte educative pentru ei deoarece in acest fel vor intelege si vor invata o limba straina.

Povesti pentru adormit copii scurte

Daca doriti sa va faceti copii sa adoarma mai repede si sa aiba vise frumoase, tot ce trebuie sa faceti e sa le cititi una din povestile de mai jos:

Povestea ceasului cu inima
In timp ce se plimba la marginea unui oras, un ceasornicar batran zari un ceas la radacina unui stejar mare. Acest ceas avea limbi de aur si cifre din pietre pretioase, dar in schimb nu functiona.
Ce facu batranul? Il lua acasa pentru a-l repara, dar avusese o surpriza. In acele vremuri, in fiecare ceas traia un pitic ce misca rotile dintate si batea cu un ciocanel, tic-tac, tic-tac. Dar acest ceas nu avea un pitic. Batranul isi aminti de indata ca avea un pitic luat de la un alt ceas ce fusese strivit de stapanul lui, din greseala. Bucuros, batranul repara ceasul si il aseza in vitrina sa, sperand ca va vine proprietarul dupa el.
Intr-o zi, in ceasornicarie intra Imparatul din acea zona si cumpara acel ceas. Il aseza in sala tronului, punand doi dintre ostasi sa-l pazeasca. Dar ce sa vezi? Incepand din acea zi, se petrecea ceva curios.
Cum la castel veneau multi boieri care se plangeau ca-i necajesc taranii, imparatul ii invita timp de o ora sa spuna ce suferinte au, dar de cand a adus ceasul si boierii incepeau sa-si spuna oful, nu trecea un minut si ceasul arata ca ora pusa la dispozitie de catre imparat trecuse.
Si uite asa, boierii plecau foarte suparati si mahniti. In schimb, cand venea o vaduva invinuind boierul ca o pacaleste si ca fura de la ea, imparatul ii permitea sa-si planga oful doar o clipa. Dar clipa era vazuta de ceasul cu limbi de aur ca una vesnica ce nu se mai termina pana cand vaduva spunea tot ce avea pe suflet si il facea pe imparat sa o asculte.
Vazand boierii toate acestea, au mers la imparat sa se planga ca ceasul nu functioneaza bine si ca le face viata amara pentru ca nu le da timp sa-si spuna supararea. Zis si facut!
Imparatul auzind toate acestea, il chema pe ceasornicar sa ia ceasul si sa-l repare de indata. Ceasornicarul ajuns acasa, scoase piticul si il intreba ce se intampla, la care acesta ii spuse ca el are inima care tine cu oamenii amarati si nu ii plac boierii hrapareti si vicleni! Si uite asa in functie de cine vorbeste in fata imparatului, el pune ceasul sa mearga mai repede sau mai incet.
Mesterul il intelese pe piticul cel inimos de vreme ce si el avea aceeasi inima.
Acum ceasornicarul se gandea cum sa rezolve aceasta problema. El apeleaza la alt ceasornicar care construi un pitic din fier, fara inima, care sa poate sa puna ceasul in miscare. Asa ca noul ceas reparat a fost dus la palat si asezat in acelasi loc. A inceput din nou sa bata ca inainte, bucurandu-i pe boieri si suparandu-i pe nevoiasi. In final, imbatranind piticii din ceasornice se mutara in tara povestilor, iar locul lor fusera luat de pitici fabricati din fier, fara inima.
In zilele noastre nu se mai cunosc ceasuri cu pitici sau cu inima, ci doar cu arcuri, pendule sau chiar ceasuri digitale.

Puiul de caprioara
Padurea deasa si umbroasa adapostea in interiorul ei o familie frumoasa de caprioare. Cat era ziua de lunga acestea se plimbau prin desisul umbros si cautau frunze proaspete pentru a se hrani cu ele. Desi avea deja cateva luni, Lena, puiul de caprioara, isi petrecea tot timpul cu tatal si cu mama sa si nu se dezlipea de ei nici in ruptul capului. Nu o data si-au propus parintii sa o lase pe Lena pentru cateva ore sa se descurce singura, insa nu au reusit sa-si duca la bun sfarsit planul, pentru ca desi ii promiteau ca se intorc si nu o parasesc, ea nu ii credea si ii era foarte teama, fiind foarte speriata.
–Este timpul sa o invatam pe fiica noastra sa stea si cu altcineva, nu doar cu noi, ii spuse caprioarei tata cerb.
– Ai dreptate, e suficient de mare deja, are nevoie sa cunoasca si alte animale si sa invete sa descopere singura padurea, iar asta nu va reusi s-o faca stand toata ziua cu noi, raspunse caprioara mama.
–Maine, dis-de-dimineata vom pleca inainte ca ea sa se trezeasca si ne vom intoarce abia spre seara. Il vom ruga pe vultur sa zboare toata ziua deasupra acestei zone a padurii ca sa ne poata spune daca Lena se indeparteaza de locul in care am lasat-o, adauga tatal.
Asa au si facut. Au respectat planul si au plecat tiptil ca sa nu-si trezeasca puiul de caprioara. Soarele isi trimitea razele puternice ca o sulita printre crengile dese ale copacilordin padure. O raza ii mangaia botul bland si urechile puiului de caprioara. Deschise ochii, se intinse si isi roti privirea cautandu-si parintii. Cand si-a dat seama ca nu-i vede, s-a ridicat si a inceput sa alerge in stanga si in dreapta fara sa se opreasca din plans. In sufletul ei simtea o durere extrem de sfasietoare. Se temea ca nu-i va mai vedea niciodata, desi isi amintea de vorbele lor atunci cand ii promiteau ca se vor intoarce. Satula de atata plans s-a ridicat si a mers sa vada ce se intampla in jurul ei. A ridicat privirea spre cer si a zarit un roi de albine care se intorceau la stup cu polen pentru miere. Spera ca ele, de acolo de sus, i-au vazut parintii ei si pot sa-i zica unde sunt.
–Buna ziua, albinelor, sunt tare singura, nu stiu unde sunt ai mei parinti. In zborul vostru nu i-ati vazut? intreba ea.
–Bazzz! Noi am fost prea ocupate cu adunatul polenului si nu am fost atente la cei cu care ne-am intalnit. Ne pare rau, spuse una dintre albine, dar nu te putem ajuta.
Tot cautand, puiul de caprioara s-a intalnit cu un iepuras dragut care facea tumbe prin iarba verde si inalta.
–Buna ziua, iepurasule. Eu sunt Lena si vreau sa te intreb, pot sa stau cu tine? intreba ea sfioasa.
–Buna, eu sunt Pinchi. Mie imi place sa ma joc prin iarba, daca vrei poti sa vii si tu, ii raspunse acesta.
Ea statu o clipa pe ganduri, spera ca iepurasul ii va spune ceva despre parintii ei, dar invitatia lui era tentanta, suna bine sa te joci prin iarba deasa. Imediat s-a indreptat spre iepuras si s-au jucat impreuna in voie prin iarba racoroasa si proaspata o buna bucata de timp. Cand s-au plictisit, cei doi au hotarat impreuna sa porneasca in cautarea unui loc in care sa se odihneasca. In acest fel, ziua a trecut atat de repede incat caprioara n-a mai avut timp sa se gandeasca la ideea ca parintii au parasit-o. Spre seara au auzit in spatele lor un fosnet. Prietenul ei s-a speriat foarte tare si s-a ascuns dupa un copac, in timp ce Lena privea foarte curioasa. Din frunzis i-a vazut iesind pe parintii sai. A sarit direct spre ei, dar n-a uitat sa-si anunte prietenul ca este in siguranta si poate sa iasa.
–Mama, tata, cat ma bucur sa va revad. Mi-a fost teama ca ma parasiti, dar v-ati tinut de cuvant si v-ati intors la mine. Vreau sa va prezint pe cineva. El este Pinchi, prietenul meu iepuras. Haideti sa va povestesc cum ne-am distrat toata ziua.
Lena era atat de incantata de ceea ce a facut in ziua respectiva alaturi de primul ei prieten, incat nu se mai oprea din povestit. Abia astepta sa vina ziua de maine sa poata experimenta alte jocuri sau colturi ascunse de padure, impreuna cu prietenul ei, iepurasul. De acum, pentru caprioara nu mai era o problema sa ramana peste zi fara parinti, avea un prieten, iar cu timpul si-a facut mult mai multi, cu care se distra zilnic.

Povesti scurte cu talc pentru copii

Iata si lista cu povesti cu talc pe care al dumneavoastra KidsZone a pregatit-o:

Gasca care a vrut sa tina vara in loc
Papadia si-a ridicat privirea si si-a clatinat capul in timp ce astepta sa auda semnalul gastii salbatice. In fiecare toamna, la auzirea gagaitului, ea trimitea un roi de seminte inaripate sa zboare cat de departe ele puteau. Acestea aterizau in alte campuri si incepeau sa se faca mai multe papadii pentru ce venea. Ea stia ca nu trebuiau sa astepte prea mult. A ascultat cu atentie, dar nu a auzit niciun sunet cunoscut! S-a hotarat sa nu mai astepte si puf-puf si-a spulberat in aer samanta  minuscula fara ca batrana gasca sa o cheme.
Fermierul si-a incheiat nasturii la haina cea groasa pana sus, cautand cu privirea spre cer sa vada si sa auda gasca. In fiecare toamna, cand auzea gagaitul ei puternic pe deasupra norilor gri, stia ca a venit timpul sa isi adune recolta. Stia, totusi, ca nu trebuie sa astepte nii prea mult. Si-a dus granele la moara si si-a umplut hambarul cu mere rosii, dovleci portocalii si copti si porumb galben. A facut culcusuri mai calde pentru vaci si cai si a taiat busteni pentru a arde in sobe in zilele de iarna. In curand a fost gata de iarna si fara ajutorul batranei gasti.
Paraul astepta si el ca in fiecare toamna, ca gastele salbatice sa zboare peste el si apoi isi construiasca acoperisul de iarna, care tinea de cald pestisorilor si altor fiinte mici din apele sale. Totusi, nu trebuia sa astepte prea mult pentru ca gerul le putea pune in pericol si pot muri. In cele din urma a uitat de gasca salbatica si s-a acoperit cu o hainuta subtire de gheata, fara sa mai fie ajutat de aceasta.
-Ga! Ga! i-au strigat celelalte gaste salbatice. E timpul sa migram! Hai si tu cu noi!
-Ga! Ga! Ga! le raspundea batrana gasca deranjata de insistenta lor. Anul acesta nu zbor spre sud. Raman in nord pentru a incerca sa tin vara in loc.
-Ai sa vezi, o sa fie foarte frig!
Dar gasca nici nu voia sa auda. In adapostul mlastinii in care aceasta traia, i se parea cald si bine.  Asa ca celelalte gaste s-au sfatuit si apoi au ales o gasca tanara si inteleapta sa fie conducatoarea lor. Cizmele ei erau la fel de portocalii si penele la fel de albe ca cele ale batranei gasti si chiar putea gagai mai tare decat aceasta. Asa ca au mers cu toatele spre sud cu noul lor lider.
Cand a venit, ca de obicei neanuntata si fara alai, Regina Iarna. Purta o coroana de fulgi de nea, o pelerina brodata cu ger si avea ca sceptru un turtur urias. Multi erau deja pregatiti. Papadia si-a plecat capul ca s-o intampine pe geroasa iarna. Usile hambarului erau bine inchise, iar vitele stateau, in siguranta si la caldura, in grajdurile lor.
Intr-un final si gasca salbatica a simtit ca iarna vine. Un vant inghetat ii sufla printre pene. Gatul ii era atat de intepenit de frig incat nu putea nici sa mai deschida pliscul si sa mai gagaie. Cizmele ei portocalii au inghetat cand mlastina s-a transformat in gheata.
„Trebuie sa fie iarna care vine in ciuda incercarilor mele de a opri anotimpul de vara, isi spuse ea in disperare. Se pare ca nu am reusit sa o tin departe, pana la urma. Voi muri, caci ea ma va ingheta. Ce voi face? Ga! Ga!”
O raza de soare, care era inca suficient de puternica pentru a ajuta putin, a auzit strigatele slabe ale batranei gaste si i s-a facut mila de aceasta. S-a apropiat si a topit gheata pentru ca biata inaripata sa-si poata scoate picioarele din apa inghetata. A mai durat putin iar apoi gasca se ridica si isi intinse aripile intepenite, apoi porni spre sud, in zbor.
Aerul rece ii zgribulea penele, facand-o sa zboare incet, dar tot a reusit sa macane in timp ce trecea peste dealurile si campiile inghetate:
-Ga! Ga! Iata-ma! Zbor acum sa va spun ca vine iarna!
S-a uitat ea in jos la oameni, animale, plante. Ce ciudat! Nimeni nu parea ca asteptase chemarea batranei gaste salbatice. Si bine au facut ca nu s-au luat dupa ea.
Morala: In viata nu astepta mereu sa iti spuna altii cine esti, ce sa faci, ce decizii sa iei. Ai curajul si foloseste-ti mintea, intuitia si observa bine lumea din jur.

Petrica si lupul
A fost odata un ciobanas pe care il chema Petrica. Intr-o zi de toamna, el se gandi sa le faca satenilor o farsa. Asa ca se apuca sa pregateasca o minciuna gogonata, cu atata maiestrie, ca satenii il si crezura:
-In fiecare noapte lupul vine la stana. Si eu strig cat ma tin puterile dupa ajutor, dar nu ma aude nimeni din jur! Si ma lupt eu singur cu dihania, de e vai de tineretile mele! incheie Petrica, teatral.
Satenii il crezusera si se hotarara sa-i sara in ajutor de fiecare data cand acestea avea nevoie.
Si, intr-o noapte, numai ce-l aud toti pe Petrica strigand:
-Ajutoor! E lupul la stana! Sariti cu totii!
Satenii, fiind avertizati, sarira care mai de care. Cand colo, ce sa vezi? Petrica radea de ei cu gura pana la urechi:
-Ha, ha, ha! Ce farsa v-am facut!
Si satenii plecara foarte suparati si mahniti de ceea ce se intamplase, la casele lor.
Insa, nu peste mult timp, iata ca lupul veni de-adevaratelea la stana lui Petrica.
-Ajutoor! E lupul la stana! Sariti oameni buni! striga Petrica din nou.
Insa degeaba, ca nimeni nu l-a mai crezut si nu au mai vrut sa ii sara in ajutor!
Petrica se lupta cu lupul ce se lupta si, vazand ca n-are sorti de izbanda, o rupse la fuga de-i sfaraiau calcaiele. Si uite-asa, ciobanasul si-a pierdut oile, ba inca putin a lipsit sa fie mancat si dansul de lupul ce infometat, daca nu ar fi rupt-o la fuga. Vorba aceea: „Unde nu-i cap, vai de picioare.”

Povesti scurte pentru copii de Ion Creanga

Ion Creanga a scris mai multe povesti pentru copii, iar KidsZone va prezinta doua dintre cele mai frumoase:

Prostia Omeneasca
A fost odata, cand a fost, ca, daca n-ar fi fost, nu s-ar mai fi povestit. Noi nu suntem de pe cand povestile, ci suntem mai dincoace cu vreo doua-trei zile, de pe cand se potcovea purecele cu nouazeci si noua de oca de fier la un picior si tot i se parea ca-i usor.
Cica era odata un om insurat, si omul acela traia la un loc cu soacra lui. Nevasta lui, care avea copil de tata, era cam proasta; dar si soacra-sa nu era tocmai desteapta.
Intru una din zile, omul nostru iese de-acasa dupa trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, dupa ce-si scalda copilul, il infasa si-i daudse tata, il puse in albie langa soba, caci era iarna; apoi il legana si-l dezmierda, pana ce-l adormi. Dupa ce-l adormi, statu ea putin pe ganduri s-apoi incepu a se boci cat ii tinea gura: “Auleu! copilasul meu, copilasul meu!” Mama ei, care torcea dupa horn, cuprinsa de spaima, zvarli fusul din mana si furca din brau cat colo si, sarind, o intreba cu spaima:
-Ce ai, dragu mamii, ce-ti este?!
-Mama, mama! Copilul meu are sa moara!
-Cand si cum?
-Iata cum. Vezi drobul de sare pe horn?
-Il vad. Si?
-De s-ar sui pisica, are sa-l tranteasca drept in capul copilului si sa mi-l omoare!
-Vai de mine si de mine, ca bine zici, fata mea; se vede ca i s-au sfarsit mititelului acestuia zilele!
Si, cu ochii pironiti pe drobul de sare de pe horn si cu manile inclestate, de parca le legase cineva, incepura a-l boci, ca niste smintite, de clocotea casa. Pe cand se sluteau ele, cum va spun, numai iaca si tatal copilului intra pe usa, flamand si necajit ca vai de el.
-Ce este ? Ce v-au gasit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-si putin in fire, incepura a-si sterge lacrimile si a-i povesti cu mare jale despre intamplarea neintamplata.
Omul, dupa ce le asculta, spuse cu mirare:
-Bre! multi prosti am vazut eu in viata mea, dar ca voi n-am mai vazut. Ma… duc in lumea larga! Si de-oi gasi mai prosti decat voi, m-oi mai intoarce acasa, iar de nu, ba. Asa zicand, ofta din greu, iesi din casa, fara sa-si ieie ziua buna, si pleca suparat si amarat ca vai de el!
Si mergand el bezmetic, fara sa stie unde se duce, dupa o bucata de vreme, oprindu-se intr-un loc, i se intampla iar sa vada ceva ce nu mai vazuse: un om tinea putin un oboroc desert cu gura spre soare, apoi il insfaca rapede si intra cu dansul intr-un bordei; pe urma iar iesea, il punea iar cu gura la soare, si tot asa facea… Drumetul nostru, nedumerit, spuse:
-Buna ziua, om bun!
-Multamesc dumitale, prietene!
-Dar ce faci aici?
-Ia, ma trudesc de vro doua-trei zile sa car pocitul acesta de soare in bordei, ca sa am lumina, si nici ca-l pot…
-Bre, ce truda! zise drumetul. N-ai vrun topor la indamana?
-Ba am.
-Ia-l de coada, sparge ici, si soarele va intra singur inauntru.
Indata facu asa, si lumina soarelui intra in bordei.
-Mare minune, om bun, zise gazda. De nu te-aducea Dumnezeu pe la noi, eram sa imbatranesc carand soarele cu oborocul. “Inca un tont”, zise drumetul in sine si pleaca.
Si mergand el tot inainte, peste catva timp ajunsese intr-un sat si, din intamplare, se opri la casa unui om. Omul de gazda, fiind rotar, isi lucrase un car si-l injghebase, in casa, in toata intregimea lui; s-acum, voind sa-l scoata afara, tragea de protap cu toata puterea, dar carul nu iesea.
Stiti pentru ce? Asa: usile era mai stramte decat carul. Rotarul voia acum sa taie usorii, pentru a scoate carul. Noroc insa ca drumetul l-a invatat sa-l desfaca in toate partile lui, sa le scoata pe rand afara s-apoi iarasi sa-l injghebe la loc.
– Foarte multamesc, om bun, zise gazda; bine m-ai invatat! Ia uita-te dumneta! Era sa daram bunatate de casa din pricina carului…
De aici, drumetul nostru, mai numarand un natarau, mersese tot inainte, pana ce ajunse iarasi la o casa. Acolo, ce sa vada! Un om, cu-n tapoi in mana, voia sa arunce niste nuci din tinda in pod.
“Din ce in ce dau peste dobitoci”, zise drumetul in sine. – Da’ ce te framanti asa, om bun?
-Ia, vreu sa zvarl niste nuci in pod, si tapoiul asta, bata-l scarba sa-l bata, nu-i nici de-o treaba…
-Ca degeaba te trudesti, nene! Poti sa-l blastami cat l-ai blastama, habar n-are tapoiul de scarba. Ai un oboroc?
-Da’ cum sa n-am?!
-Pune nucile in el, ia-l pe umar si suie-le frumusel in pod; tapoiul e pentru paie si fan, iar nu pentru nuci. Omul asculta, si treaba se facu indata.
Drumetul nu zabovi nici aici mult, ci pleca, mai numarand si alt neghiob.
Apoi, de aici mersese mai departe, pana ce ajunsese ca sa mai vada aiurea si alta nazbatie. Un om legase o vaca cu funia de gat si, suindu-se pe-o sura, unde avea aruncat oleaca de fan, tragea din rasputeri de funie, sa urce vaca pe sura. Vaca ragea cumplit, si el nu mai putea de obosit.
-Ma omule! zise drumetul, facandu-si cruce; dar ce vrei sa faci?
-Ce sa fac, ma-ntrebi? Dar nu vezi?
-Ba vad, numai ca nu prea pricep.
-Ia, haramul asta e hamisit de foame si nu vrea nici in ruptul capului sa vina dupa mine sus, pe iasta sura, sa manance fan…
-Stai putin, crestine, ca spanzuri vaca! Ia fanul si-l da jos la vaca!
– Dar nu s-ar irosi?…
– Nu fi scump la tarate si ieftin la faina.
Atunci omul asculta de el si vaca scapa cu viata.
– Bine m-ai invatat, om bun! Pentru un lucru de nimica eram cat pe ce sa-mi gatui vaca!
Asa, drumetul, uimindu-se si de aceasta mare prostie, zise in sine: “Pisica tot s-ar fi putut intampla sa dea drobul de sare jos de pe horn; dar sa cari soarele in casa cu oborocul, sa arunci nucile in pod cu tapoiul si sa tragi vaca pe sura, la fan, n-am mai gandit!”
Apoi drumetul se intorsese acasa si petrecu langa ai sai, pe care ii socoti mai cu duh decat pe cei ce vazuse in calatoria sa.
Si-am incalecat pe-o sa, s-am spus povestea asa. Si-am incalecat pe-o roata, si-am spus-o toata. Si-am incalecat pe-o capsuna, si v-am spus, oameni buni, o mare minciuna!